Română
Venezuela: Muncitorii au nvins reacţiunea Print E-mail
By Emilia Lucena   
Thursday, 06 February 2003

După cum a explicat Troţki n Istoria Revoluţiei Ruse sunt momente n mişcarea revoluţionară cnd reacţiunea nsăşi duce la radicalizarea populaţiei, făcnd astfel să avanseze procesul revoluţionar. Aşa se ntmplă azi n Venezuela.

Guvernul Hugo Chavez, sprijinit de majoritatea populaţieia avut de nfruntat n ultima perioadă sabotajul patronilor, al nalţilor funcţionari de la PDVSA (compania naţională de petrol Petroleos de Venezuela, proprietate de stat) precum şi al celor ce au ncercat lovitura de stat din aprilie 2002 a fost apărat n mod activ de muncitori, care printr-o mobilizare exemplară au evitat o nouă lovitură de stat.

Imperialismul anmerican şi oligarhia venezueleană sunt disperaţi. Mişcarea reacţiunii a provocat noi segmente ale muncitorimii şi tineretului să se alăture luptei mpotriva reacţiunii şi a radicalizat mişcarea revoluţionară. A dat un nou impuls păturii celei mai active a muncitorimii de a-şi pune problema continuării procesuluirevoluţionar pnă la răsturnarea capitalismului, aşa cum arată reportajele publicate de noi la www.elmilitante.org precum şi n EL MILITANTE nr. 157 ianuarie 2003. Pe de altă parte nu numai mişcarea revoluţionară s-a radicalizat, ci şi cea a reacţiunii. Mica burghezie, prinsă la mijloc, este demoralizată şi dezorientată. Aşa se explică intenţia disperată de a răsturna cu orice preţ guvernul Chavez pentru a putea controla petrolul din Venezuela n scopul de a sprijini războiul de genocid ndreptat mpotriva Irakului şi de a da o lecţie maselor din America latină.

Situaţia actuală

Extrema polarizare socială din Venezuela este greu de reparat. Ruptura socială pe linii de clasă este profundă. Muncitorii au luat sub control unele ntreprinderi care au participat la sabotaj , punnd astfel sub semnul ntrebării nsuşi principiul proprietăţii private, fundamental pentru burghezie.

n acelaşi timp există o dezbatere n sectoarele mai avansate ale mişcării şi n FBT (Forţele Bolivariene Muncitoreşti) asupra preluării sub control muncitoresc a ntreprinderilor şi reţelelor de distribuire. Acordul semnat de adunarea muncitorească de la Cagua reflectă situaţia la care s-a ajuns n această problemă : .. Se va obţine acreditarea unui reprezentant al sindicatului pentru a inspecta ntreprinderile n vederea detectării violării legilor. ntreprinderile care au făcut concedieri ilegale vor fi obligate să i reangajeze. Cele care au participat la sabotaj vor fi date n posesie cui le merită () Cu puciştii nu se discută, ei trebuie nfrnţi prin mobilizarea maselor!.

n paralel se constată izolarea grupului mafiot şi pucist de la sindicatele din CTV (Centrala del Trabajo de Venezuela, centrală sindicală care s-a alăturat grevei patronilor) de mişcarea muncitorească, care pierde controlul asupra multor federaţii sindicale.

n disperare de cauză, reacţiunea a intensificat atentatele comise de grupurile de asasini organizate de ea. n timpul frămntărilor din decembrie - ianuarie, grupuri armate de huligani, aflaţi n serviciul latifundiarilor a asasinat mai mulţi conducători ai ţăranilor din statul Zulia, cum ar fi Pedro Doria, n scopul de a evita preluarea latifundiilor , justificată n urma promulgării Legii asupra Pămntului (reforma agrară). Acum acţiunile teroriste sunt ndreptate n special mpotriva mişcării democratice. n timpul grevei paatronale, grupuri de bătăuşi au agresat fizic pe bolivarienii care se opuneau sabotajului, ajungnd pnă la incendierea unui autobuz cu militanţi. n urma asasinării de aceste grupuri a unui militant bolivarian, poliţia a fost de partea lor. n timpul marşului din 23 ianuarie care a scos n stradă două milioane de cetăţeni n sprijinul guvernului, aceşti asasini au aruncat o grenadă n mulţime, care a făcut un mort şi mai mulţi răniţi.

Obiectivul terorismului este clar : intimidarea activiştilor revoluţionari. Aceasta reiese clar din intenţia (dejucată) de asasinat mpotriva liderului muncitoresc Ricardo Galindez, membru al curentului clasist şi al redactor la revista El Topo Obrero. Ricardo este un cunoscut activist mpotriva birocraţiei mafiotice de la CTV şi un apărător al drepturilor muncitorilor. El a mai fost agresat de elemente ale CTV-iştilor corupţi, dar de data aceasta s-a pus problema lichidării sale fizice. Agresorii, duşmani ai clasei muncitoare l-au mpuşcat n piept, acasă la el şi au plecat fiind convinşi că a murit. Glonţul a trecut nsă la un centimetru de inimă.

Clasa muncitoare nu maipoate tolera pe aceşti criminali. Se impune formarea de urgenţă a miliţiilor muncitoreşti care să patruleze prin cartiere şi să asigure securitatea populaţiei. Numai miliţiile muncitoreşti poate proteja muncitorimea de aceşti terorişri, duşmani ai clasei muncitoare. Este urgent ! Clasa muncitoare nu are nevoie de martiri, ci de luptători pentru interesele ei ! Dacă muncitorii nu pricep acxest lucru şantajele, ameninţările, bătăile şi torturile vo continua. S-a reuşit nlăturarea loviturii de stat. Acum trebuie ănvinsă contrarevoluţia pe stradă, n fabrici, n cartiere. Nu ne putem permite să mai tolerăm fapte criminale ca acestea.

Cercurile guvernamentale

Situaţia de boicot economic, de nchidere a ntreprinderilor, fuga de capital (n ultimul an au ieşit din Venezuela peste 35 miliarde de dolari) a dus economia n preajma prăbuşirii, situaţie agravată de sabotajul PDVSA, care este principala sursă de venit n economia venezeleană. Guvernul a trebuit să ia măsuri de urgenţă, ntre care controlul caselor de schimb, lucru care trebuia făcut nsă de mult, fără a aştepta ca reacţiunea să lovească n bolivar prin speculaţii. La nceput s-a spus că este o măsură trecătoare (cinci zile) dar apoi s-a anunţat că se va aplica pe o perioadă nedeterminată.

Următorul pas va trebui să fie preluarea de către guvern a comerţului exterior. Pe de altă parte Chavez a pus sub control preţurile la alimentele de bază şi a ameninţat mass media ostilă cu licenţierea. De la venirea lui la putere domnii de la televiziuni şi din principalele ziare au dus constant opolitică de minciuni şi demonizare a sa şi au sprijinit activ puciştii din aprilie. Totuşi, ameninţarea nu este suficientă. Ameninţările care nu sunt puse n practică nu au efect.

Rezultatul se vede n acţiunile duşmănoase din ultima vreme. O lovitură de stat eşuată numai datorită mobilizării muncitoreşti. Nu se mai pune problema de a ameninţa, ci de a trece la acţiune odată pentru totdeauna. Preluarea ntreprinderilor firmelor Coca Cola şi Polar n statul Carabobo este un exemplu de ceea ce trebuie făcut.

Chavez a nfruntat oligarhia şi imperialismulpentru a apăra păturile mai sărace ale populaţiei, dar apare din ce n ce mai clar pericolul ca, sub presiunea burgheziei internaţionale şi a imperialismului nordamerican să caute o nţelegere cu puciştii - aşa cum a şi ncercat, după 13 aprilie. Nu avem experienţa necesară de a şti dacă aşa ceva este bine sau rău. Observnd politica de concesii a guvernului n faţa Establishment-ului, burghezia va prinde curaj şi va ncerca o nouă lovitură de stat.

Aprofundarea revoluţiei

Credem că a face concesii n acest moment ar fi o gravă eroare care ar pune n pericol procesul democratic din Venezuela. Trebuie să insistăm că acum se pune problema aprofundării revoluţiei, aşa cum doresc muncitorii. Situaţia economică este stresantă pentru masele populare. Guvernul trebuie să garanteze un loc de muncă şi viaţă decentă pentru toţi. Nu poate face aceasta dect nfruntnd burghezia, expropriind fără despăgubire şi punnd sub control muncitoresc fabricile, mediile de comunicare, băncile şi alte resurse economice controlate de oligarhie şi de imperialism.

Pe de altă parte s-a arătat fără dubii că dacă nu deţine controlul asupra acestor resurse pericolul unei noi lovituri de stat va atrna precum o sabie a lui Damocles asupra mişcării revoluţionare. Nu se pot concilia interesele muncitorimii, ale sărăcimii şi ale majorităţii societăţii cu interesele oligarhiei şi ale imperialismului. S-a văzut clar n timpul ncercării de puci din decembrie 2002 - ianuarie 2003 că reacţiunea vrea privatizarea concernului PDVSA şi năbuşirea mişcării bolivariene. Nu este vorba de Chavez aici, ci de revoluţia venezueleană. Burghezia nu va accepta fără o luptă pe viaţă şipe moarte să i se ia privilegiile. Experienţa mişcării muncitoreşti internaţionale este suficientă n acest sens. Una din două: sau guvernul vrea să negocieze cu oligarhia, sau vrea o lume mai dreaptă şi mai egalitară . Ultimul obiectiv nu se poate face fără o revoluţie socialistă. Dacă se doreşte aprofundarea revoluţiei bolivariene, obiectivul poate fi realizat numai pe calea revoluţiei socialiste, pe calea depăşirii capitalismului şi transformării socialiste a societăţii.

.Faptul că n mişcarea muncitorească se dezbate problema preluării ntreprinderilor sub control muncitoresc este un mare pas nainte. Trebuie dotată mişcarea muncitorească, de tineret, soldaţii şi sectoare ale clasei de mijloc cu un program revoluţionar autentic, care să pună capăt situaţiei tulburi de acum. Trebuie construită o organizaţie marxistă revoluţionară capabilă să proiecteze un asemenea program al mişcării revoluţionare care acum acţionează spontan, instinctiv, mnată numai de ura mpotriva capitalismului. Trebuie construită o societate bazată pe economia planificată sub control muncitoresc.

n orice revoluţie există şi procesul obiectiv al contrarevoluţiei. Se opun forţe contrare şi ireconciliabile care se luptă pentru preluarea puterii. Burghezia este mai conştientă de acest lucru, ştie ce are de pierdut şi acţionează n consecinţă. Clasa muncitoare acţionează mai mult din instinct, dar are nevoie de detaşamente de avangardă care să i definească clar obiectivele şi să o conducă n lupta pentru putere. Aceasta este alternativa de azi n Venezuela.

n orice proces revoluţionar există momente cheie, decisive, unde victoria poate fi aproape. Acum este un asemenea moment. Reacţiunea este momentan demoralizată. Nu va putea acţiona mpotriva unei mişcări muncitoreşti conştiente. Dar situaţia se poate schimba ! O revoluţie nu e un fenomen care poate dura multă vreme. Sau avansează, sau dă napoi. Dacă clasa muncitoare nu va prelua puterea, o va prelua burghezia. Cale de mijloc nu există.

Cu toţii avem n memorie experienţele conducătorilor din America Latină de a reforma gradual capitalismul, fără a-i ataca bazele economice. Sau au trecut de partea burgheziei, sau au fost asasinaţi. Putem evita ca aşa ceva să se ntmple n Venezuela ?

O Venezuelă socialistă va deschide o nouă eră nu numai n Venezuela, ci n ntreaga Americă Latină şi - de nu - n ntreaga lume. Zeci de milioane de oameni se luptă zilnic cu sărăcia, barbaria şi exploatarea. Dezmoşteniţii din Bolivia şi Ecuadoe vor avea un exemplu. Muncitorii din Brazilia, cei care l-au adus pe Lulla la putere, vor şti care este calea de urmat. Revoluţia va primi un nou impuls n Argentina, şi un nou sprijin de la fraţii lor de clasă. Numai aşa se va putea garanta o viaţă demnă pentru toţi latinoamericanii.

Foamea, mizeria, umilinţa

Socialism sau barbarie. Iată alternativa Venezuelei şi a Americii Latine.
 
Venezuela - greva a opozitiei sau sabotaj al sefilor? Print E-mail
By Jorge Martin   
Tuesday, 21 January 2003


De fapt "greva naţională civică" lansată de opoziţie pe 2 decembrie 2002, care cerea alegeri anticipate şi demisia imediată a lui Chavez a fost un eşec de la ănceput. Cnd am ajuns la Caracas, pe 11 decembrie, aeroportul funcţiona normal, la fel ca şi transportul public (autobuze, taxiuri şi metroul), magazinele, restaurantele şi barurile. Industriile de bază (oţel, aluminiu, etc), care sunt proprietate de stat lucrau la 100% capacitate datorită deciziei muncitorilor şi sindicatelor de a se opune "grevei".

n statul Carabobo, unul din cele mai importante centre industriale ale ţării marile confederaţii sindicale "Lupta de Clasă" şi "Blocul Sindical Democrat" � centrale sindicale ce acoperă muncitori din 52 federaţii din ţară (inclusiv de la firmele Ford, General Motors, Chrysler, Pirelli, Good Year, Firestone, MAVESA, etc) şi-au declarat opoziţia faţă de "grevă". Unele din aceste ntreprinderi au continuat să lucreze dar n altele muncitorii s-au prezentat la lucru şi au găsit fabricile ncuiate de directori. Au cerut să fie plătiţi, deoarece au venit la serviciu, şi n multe cazuri chiar au fost plătiţi. Acelaşi lucru s-a ntmplat şi n anumite sectoare ale industriei alimentare care este controlată aproape total de "Grupo Polar" � proprietate a omului de afaceri Mendoza, care e totodată şilider al opoziţiei ani Chavez.

Nu este nici un fel de grevă, ci un sabotaj al şefilor. Faptul că acest protest are sprijinul centralei sindicale CTV, cea mai importantă din ţară, nu trebuie să păcălească pe nimeni căci Comitetul Executiv al acestei centrale nu a fost niciodată ales. Oamenii care se autodeclară la conducerea centralei sindicale s-au ales singuri ntr-un fel de "alegeri" din noiembrie 2001. Lucru care explică de ce majoritatea federaţiilor şi liderilor sindicali nu i recunosc.

Singura parte a economiei afectată, (ntr-adevăr, urt de tot) de protestele opoziţiei este industria petrolieră. Care este situaţia acolo?

Un grup mic de manageri, directori, supraveghetori şi specialişti au organizat sabotarea producţiei şi aproape că au oprit industria petroliferă. Acest tip de industrie este foarte computerizat şi cţiva manageri care şi retrag cheile şi şi ascund parolele pot face foarte mult rău. Aceşti domni s-au asigurat nainte că şi vor primi salariile (colosale) deşi sunt " n grevă". Lor li s-au alăturat cţiva căpitani de tancuri petroliere şi echipaje care s-au răsculat şi au refuzat să livreze marfa la termen. Este important de notat că liderii centralelor sindicale din industria petrolieră, care m Aprilie au fost de partea autorilor loviturii de stat eşuate, de data asta nici măcar nu au avut tupeul să dea o declaraţie publică n favoarea "grevei naţionale". ncet dar sigur, muncitorii din rafinării au preluat controlul asupra producţiei şi au descoperit că se pot descurca şi fără şefi; industria petrolieră ncepe să revină la normal. Pe 10 ianuarie compania de stat PDVSA (Petroleos de Venezuela), n proprietate de stat, muncea deja la 50% din capacitate.

Protestul opoziţiei a fost nsoţit de o campanie de minciuni, jumătăţi de adevăruri şi manipulări grosolane din mass media. n special posturile TV , controlate de opoziţie, s-au ntrecut pe sine. Toate aceste posturi şi-au ntrerupt programele normale pentru a diuza ştiri despre succesul grevei şi au nlocuit pauzele de publicitate cu pauze de propagandă ale opoziţiei. Pentru a avea o idee de isteria la care s-a putut ajunge, atunci cnd guvernul a obţinut o hotărre judecătorească de a nlocui echipajele de pe petrolierele rebele, opoziţia a pretins că noile echipaje sunt formate numai din cubanezi, semn sigur că ţara se ndreaptă spre un "comunism de tip Castro". Minciuna s-a tot repetat pnă cnd, n urma unei declaraţii a ministerului de externe cubanez, liderii din opoziţie au fost siliţi să admită că nu era nici un cubanez la tancurile petroliere.

. La nceputul lunii ianuarie opoziţia, văznd eşecul acţiunilor de protest, a decis să escaladeze conflictul anunţnd nchiderea băncilor şi a şcolilor. Ambele acţiuni au eşuat. Majoritatea băncilor au rămas deschise iar cele care s-au nchis au fost redeschise după 48 de ore; iar şcolile au fost deschise de o alianţă ntre părinţi, profesori şi elevi, uneori contra ordinelor directorilor.

Easte Chavez un dictator nepopular? Opoziţia a chemat demai multe ori la proteste cu scopul de a-l fece să-şi dea demisia. Au reuşit să mobilizeze 100 000, 200 000, chiar 300 000 de oameni pe străzi, n special din clasele bogate sau de mijloc din Caracas. Ceea ce nu se spune este că Bolivarienii, cum se autodenumesc ei care doresc continuarea procesului revoluţionar, pot aduna mulţimi şi mai mari de oameni. Pe 7 decembrie, chiar la nceputul "grevei naţionale" o demonstraţie mamut a scos pe stzrăzile Caracasului două milioane de oameni mpotriva opoziţiei şi pentru a apăra guvernul ales.

Ce a realizat "greva" opoziţiei? A polarizat societatea şi a obligat mulţi oameni care erau neutri pnă atunci să treacă de partea uneia dintre cele două tabere. Majoritatea s-au declarat mpotriva protestului opoziţiei, pe care l văd responsabil pentru cozile la benzină şi alimente. De multe ori oamenii de la cozile de ore ntregi de la benzină i-au dat pur şi simplu afară pe partizanii opoziţiei, pentru tupeul de a da vina pe guvern pentru lipsa benzinei.

Chavez nu este nici un fel de dictator. De fapt suporterii lui i cer să acţioneze mai ardical mpotriva opoziţiei, care se ncăpăţnează să ncerce răsturnarea prin forţă a unui guvern ales legal. Singurii care mai sunt la nchisoare n urma puciului nereuşit din aprilie 2002 sunt de fapt sprijinitorii guvernului legal, deci ai lui Chavez, care apărau palatul prezidenţial mpotriva puciştilor! Incredibil! Pedro Carmona, care se autointitulase noul preşedinte preţ de cteva ore a fost pus n arest la domiciliu dar peste cteva zile a evadat şi s-a refugiat n Columbia. Ziarele opoziţiei - majoritatea presei - au numeroase editoriale n care cheamă forţele armate să răstoarne guvernul legal şi nu sunt interzise!Ba, un grup de militari s-au declarat n rebeliune faţă de guvern şi, n loc să fie arestaţi, li s-a permis să-şi organizeze un campus permanent n Plaza Francia, o piaţă n centrul Caracasului (de notat că aceşti militari curajoşi şi părăsesc noaptea corturile pentru a dirmi la hoteluri de lux din Caracas!)

De cnd a fost ales, n 1998 Chavez şi echipa lui au fost puşi la ncercare de mai multe ori, n şapte alegeri diferite. Mai mult, noua constituţie bolivariană permite ca noua echipă parlementară să fie supusă unui referendum la jumătatea mandatului, adică la doi ani de la alegeri. Acelaşi lucru este valabil şi pentru preşedinte, care ar putea fi supus referendumului n august 2003. Problema este că opoziţia este convinsă că ar pierde un asemenea referendum şi aceasta explică de ce insistă ei ca Chavez să-şi dea demisia nainte. Ei ncearcă să realizeze acum printr-o combinaţie de sabotaj, presiune a străzii, apel la forţele armate şi la imperialismul mondial ceea ce nu au reuşit n aprilie 2002, după eşuarea ncercării de lovitură de stat militară.

Motivul pentru care oligarhia locală şi imperialismul american se opun lui Chavez este că acestora li se pare exagerat pnă şi programul prezidenţial de reforme burghezo democratice, destul de limitat (reformă agrară, menţinerea PDVSA n proprietatea statului şi extinderea democraţiei politice cu forme participative) şi se tem că procesul de mobilizare a maselor generat de ele ar afecta interesele capitaliştilor. Dar chiar acţiunile de forţă ale forţelor reacţionare radicalizează masele şi le mping spre acţiune directă. De exemplu, pe 10 ianuarie 400 de muncitori de la o ntreprindere de anvelope din statul Lara, COVENCAUCHO au declarat o "grevă mpotriva grevei" şi au ocupat ntreprinderea, atunci cnd li s-a explicat de şefi că trebuie să oarticipe la "greva naţională" � adică la protestele opoziţiei. Muncitorii de la o rafinărie au preluat ntreprinderea sub controlul lor n perioada cuprinsă ntre Crăciun şi Anul Nou. Cnd a venit noul manager, care sa l nlocuiască pe cel vechi, care se dăduse de partea opoziţiei, muncitorii i-au spus că este binevenit să li se alăture, dar să accepte faptul că acum rafinăria este sub conducerea muncitorilor. Un alt lucru interesant: pe 17 ianuarie, Garda Naţională cu sprijinul muncitorilor şi al populaţiei locale a preluat controlul asupra unui magazin de băuturi Panamco din Carabobo aparţinnd bogatului om de afaceri şi lider al opoziţiei Cisneros iar generalul care a condus operaţiunea a motivat faptul prin aceea că "interesele generale trec naintea intereselor particulare". Aceste fapte arată radicalizarea maselor şi absorbirea de către ele a procesului revoluţiona venezueleanr.

Principalele discuţii care au loc astăzi n sindicate şi n mişcările populare sunt despre controlul popular al mass mediei, despre gestiunea muncitorească a companiilor proprietate de stat, ocuparea ntreprinderilor aflate n proprietate privată, conducerea populară a şcolilor , naţionalizarea băncilor etc. Muncitorii, ţărănimea săracă şi studenţii trag concluzii din propria lor experienţă că pentru a apăra procesul revoluţionar acesta trebuie ntărit şi extins.

Sarcina cea mai urgentă pentru revoluţionarii din Venezuela este construirea unei conduceri conştiente marxiste care ar putea ajuta mişcarea să adopte o cale clar socialistă şi internaţionalistă. Acesta este singurul mod de a garanta victoria finală a revoluţiei din Venezuela.
 
[ Back ]
Home arrow Română
Hands Off Venezuela, 2007